M-a invatat ca in fiecare moment exista o persoana in care pot avea incredere deplina : eu insami. Mi-a aratat ce inseamna sa fii puternica si in acelasi timp feminina si a fost modelul meu de Sef. Chiar daca tot ce conduce de o viata intreaga e propria familie.

Mi-a ghidat primii pasi, mi-a vegheat somnul si inca e singura care stie sa imi schimbe perceptia asupra oricarei drame si sa imi dea increderea ca voi reusi, cu luciditate si o incredere deplina in viata si in Dumnezeu.

Mi-a oferit rabdatoare increderea si iubirea ei neconditionata chiar si atunci cand am dat gres : a continuat sa doarma cu mine, desi la 1 an i-am spart capul cu biberonul de lapte, a continuat sa ma astepte in fiecare vacanta desi i-am incendiat hambarul. A fost mandra de mine chiar si atunci cand nu a inteles deciziile pe care le-am luat si mi-a aratat cum sa ma descurc oriunde as merge.

M-a invatat sa am incredere in mine oriunde as merge si sa deschid orice usa cu incredere si convingere.

Oricat as incerca sa imi pastrez seriozitatea intr-un moment cheie, e suficient sa o privesc si izbucnesc in ras. Am amenitat-o de multe ori ca nu mai merg nicaieri cu ea pentru ca mereu strica orice moment solemn. Ca e o inmormantare, o intalnire serioasa sau orice ce alta imprejurare scortoasa, ea face de fiecare data cumva sa lacrimez de rasul abia stapanit.

Cand m-am intors din calatoria mea lunga, in care mi-a purtat de grija mult, mi-a zis pentru prima data pe un ton autoritar: ” Sa nu mai pleci niciodata!”. Atunci am privit-o in ochi si i-am spus „Mamaie, nu poti sa imi ceri asta! De la tine am mostenit dorul de duca.” A inghitit in sec si mi-a dat dreptate din priviri.

Viata nu i-a oferit deschiderea spre calatorii speciale, insa nu trece nici macar o saptamana fara sa mai faca o expeditie. Chiar daca e doar pana in cel mai apropiat oras.

Si nu e ocazie in care sa ne intalnim fara sa-mi reaminteasca unde ar vrea sa o duc in viitoarea noastra excursie. De fiecare data ii spun ca nu mai mergem nicaieri, insa e doar complicitate. Incercam sa-l pregatim pe bunicul pentru urmatoarea absenta.

Acum cativa ani a vrut la mare. Nu fusese niciodata. Nu i-a placut. Dar mai vrea o data. Pot eu sa nu o inteleg?! Nici mie nu mi-a placut la Londra. Dar m-as mai duce de multe ori.

De vreo doi ani imi tot sugereaza ca vrea si ea Facebook. Nu ma pot abtine sa nu o provoc mai mult explicandu-i cate ar putea ea sa vada daca ar avea cont. ( Si curiozitatea tot de la ea am mostenit-0 :d ).

Ma gandesc ca i s-ar potrivi mai degraba un blog. La cat ii place sa povesteasca tot cu lux de amanunte, as putea afla in timp real intamplarile din batatura-i.

Azi e ziua ei. Sa ne traiesti voioasa ani multi, mamaie!