Zbor spre America. Adica locul acela unde scrie pe toate gardurile „Daca vezi ceva suspect(aka bagaj) anunta politia”. 

Mie mi-e mereu frig in avion, iar de data aceasta am decis eu intr-un moment lipsit de inspiratie sa ma imbrac dragut, dar subtirel. Asa ca mi-am infofolit urechile intr-o esarfa. Care nu era deloc departe de cum arata un val al araboaicelor.

Doar ca esarfa mea nu imi incalzea si picioarele. Cum singura fobie in avion e ca raman fara bagaje, am intotdeauna cel putin un rand de haine de schimb in bagajul de mana.

Sa stau si sa tremur 7 ore nu puteam, asa ca am decis sa ma schimb. Si iata-ma la nici o ora dupa decolare ca ma ridic, imi iau trolerul si plec spre toaleta. Moment in care toata lumea ma privea contrariata. Ca si daca voiam sa cobor la prima, tot era cam devreme.

Adaug la asta si faptul ca, purtand ceva ce semana a val pe cap, intru cu trollerul in toaleta unde stau… vreo 20 de minute ca aveam multe hainute de imbracat si spatiul nu era tocmai facil.

Dupa 20 de minute la usa ma asteptau stewarzii si stewardesele cu ochi ingrijorati si suspiciosi. Data viitoare mai bine mai cer o paturica.