Coasta de Azur

Raze calde de soare chiar si in timpul iernii, femei elegante si frumoase, prosperitate, strazi pietruite si pline de mister, mancare delicioasa si vin bun. Aha… cam un colt de Paradis. Acum inteleg de ce s-au mutat romanii( si nu numai) bogati acolo. As zice mai degraba ca acolo ajungi bogat doar pentru ca respiri acelasi aer cu oameni pentru care bunastarea e un stil de viata. Asa ca nu m-a surprins sa aud vorbindu-se romaneste de foarte multe ori in jurul meu. Am tacut, incercand sa nu ma dau de gol. Eram curioasa sa vad cat din temperament si atitudinea neaosa si-au pastrat. Tot! Romanul e un exemplar veritabil al natiei si isi pastreaza autenticitatea oriunde in lume. Nu stiu daca e bine sau nu.

Aventura mea catre meleaguri insorite si abundente a inceput, ca de obicei, in aeroport. Aceeasi bucurie cu carat de bagaj, check-in si coada la imbarcare. Si nu sunt ironica, chiar savurez tot procesul de fiecare data. Ultima pasagera care astepta imbarcarea era foarte suparata. Si avea grija sa afle tot aeroportul cat e de nemultumita de conditii. Nimeni nu o putea contrazice, ca doar nu poti sa zici ca e bine in cusca. Asa ca asistam care milosi, care deranjati la mieunatul ei disperat.

Dupa imbarcare, pentru ca era obligatoriu sa raman in cusca pe tot parcursul zborului, nemultumirile si-au continuat cursul. Si am descoperit cu uimire ca suntem vecine de scaun. Un exemplar minunat de British short hair. Adica pisica pe care o visez de vreo 5 ani. Langa mine si posesoarea pisicii inca o iubitoare de pisici. Asa ca pret de jumatate de ora ne-am straduit pe rand sa imblanzim felina. Ne prindea cu gherutele de degete cand incercam sa o mangaiem prin grilaj, ne musca, mieuna. Era evident… o suparasem rau cu totii. Dupa cateva negocieri am reusim sa primim un acord sa o scoatem afara.

Am primit atunci una dintre cele mai bune lectii de viata. Desi pana atunci ne-a muscat, a incercat sa ne zgarie si a vociferat zgomotos- cum a iesit afara s-a tolanit relaxata in bratele noastra si a inceput sa toarca sub mangaieri.

Ma gandeam, privind-o, de cate ori noi, oameni, uitam asa de repede o suparare?

Cu asa companie nici nu stiu cand am ajuns la destinatie.

Stiam de la gazda mea ca am un autobuz care merge direct in centrul orasului. Numai ca trebuia sa astept inca o ora. Trebuia sa ajung in Cannes, altfel puteam lua elicopterul direct din aeroport :).

Am ales trenul. E o optiune si rapida si accesibila. Din gara de langa aeroport ( sunt 10 minute de mers pe jos) pana in Cannes sunt vreo 40-50 de minute de mers si 8 euro biletul. Am adaugat si harta pentru cele 10 minute de mers pe jos.

Autobuzul direct are tot cam atat de mers, dar pretul era de 33 de euro.

O optiune si mai ieftina este autobuzul 200 ( 1.5 euro) care pleaca fix din fata aeroportului. Doar ca dureaza vreo 2 ore calatoria. Pe timp de zi este interesant de admirat peisajul, dar seara tarziu e deja prea plictisitor, mai ales daca stii ca exista si optiune mai rapide.

Cannes este un oras pe gustul meu: modern, dar cu zona istorica bine conservata. Faleza cat sa alergi cu drag sau sa te plimbi dupa un pranz copios. Oameni eleganti, relaxati si politicosi. Nu foarte prietenosi, dar nu asteptam asta de la francezi, in orice colt al tarii s-ar afla. Am aterizat destul de tarziu si pana am ajuns de la aeroport si pana am gasit garsoniera s-a facut deja noapte. Deci, dimineata m-am trezit cu nerabdarea de a descoperi orasul. Prima data, dincolo de obloane- din balconul livingului.

 

Avand doar 3 zile le-am impartit echitabil : o zi Nisa, o zi Monaco si o zi Cannes. Ziua dedicata orasului Cannes este si cea in care voi alerga la semimaratonul din Cannes, unde m-am inscris la cursa de 10 km.

Prima zi plec catre Nisa si savurez un mic dejun care imi aminteste de Spania. Churros!

De pofta si din cauza unei rafale de vant reusesc sa pun tot zaharul pe mine. In 10 secunde tot zaharul pudra s-a mutat pe geaca mea neagra. Sub privirile amuzante ale oamenilor din parc. Care erau destul de multi, mai ales ca e tocmai Festivalul de la Nisa.

M-am consolat cu o plimbare prin oras si mai ales prin port. Mi-a luat o ora sa decid ce iaht imi doresc mai mult. Am decis apoi: le vreau pe toate!

Ceea ce inseamna ca mai lipseste un singur detaliu: banii cu care sa le pot cumpara. Deci nu-mi ramane decat sa rezolv si aceasta problema, asa ca imi cumpar un bilet de autobuz spre Monaco. Casinoul ma asteapta cu cec-ul pregatit.

Zicala spune ca cine are noroc in dragoste nu mai are si la jocurile de noroc. Am omis acest detaliu, asa ca am pierdut cei 5 euro pusi in joc, pentru ca dimineata m-am indragostit de Cannes. Dar dragostea adevarata nu are pret, asa ca accept cu resemnare soarta. Ma resemnez cu un Ferrari, cu tot cu sofer. Amandoi de piatra, dar e si asta un avantaj… stiu ca nu pleaca nicaieri.

Ferrari nu porneste, soferul e de neclintit, banii i-am pierdut la casino… urmatorul popas e in cautarea printului salvator la palat.

Nu stiu cum, poate pentru motivele enumerate mai sus, dar nu mi-a placut Principatul. Din Nisa nu as mai fi plecat, in Cannes aveam impresia ca am trait vreo 3 vieti, dar in Monaco lipsea ceva.

Asa ca am luat un alt autobuz plin de romance galacioase si m-am intors in Cannes.